Sari la conținutul principal

Disociere

Se mai numește: depersonalizare, derealizare

O deconectare de la propriile gânduri, emoții, corp sau de la realitatea din jur — de obicei un mecanism de protecție, nu un semn de nebunie.

Disocierea e o întrerupere a legăturii normale dintre percepție, memorie, identitate și conștiința de sine. În formele ușoare o trăiește aproape toată lumea: conduci treizeci de kilometri și nu-ți amintești drumul, citești o pagină fără să reții nimic.

În formele legate de stres sau traumă, apare ca depersonalizare — senzația că te privești din afară, ca și cum te-ai uita la un film cu tine — sau derealizare, senzația că lumea din jur e ireală, plată, ca decorul unui teatru.

Funcția ei e protectivă. Când o experiență e prea copleșitoare ca să fie procesată în timp real, mintea reduce intensitatea deconectând. Problema apare când mecanismul rămâne pornit după ce pericolul a trecut, sau când se declanșează la stres obișnuit.

Cu ce se confundă

Se confundă cel mai des cu psihoza, iar diferența e esențială: în disociere știi că senzația e ciudată și că nu corespunde realității — testarea realității rămâne intactă. În psihoză, convingerea e trăită ca reală. Se confundă și cu atacul de panică, care poate include depersonalizare ca simptom, dar are în plus activarea fizică intensă. Disocierea persistentă cere evaluare; episoadele scurte la oboseală sau stres sunt frecvente și benigne.

Termeni înrudiți

Metode care lucrează cu asta

De citit mai departe

Definițiile de aici sunt informative. Nu înlocuiesc o evaluare făcută de un specialist și nu sunt suficiente pentru un autodiagnostic.

Ai recunoscut ceva?

Un termen dintr-un dicționar nu e un diagnostic. Dacă îți sună familiar și te afectează, un apel de 15 minute e cel mai simplu mod de a afla ce urmează.

Programează un apel gratuit