Disocierea e o întrerupere a legăturii normale dintre percepție, memorie, identitate și conștiința de sine. În formele ușoare o trăiește aproape toată lumea: conduci treizeci de kilometri și nu-ți amintești drumul, citești o pagină fără să reții nimic.
În formele legate de stres sau traumă, apare ca depersonalizare — senzația că te privești din afară, ca și cum te-ai uita la un film cu tine — sau derealizare, senzația că lumea din jur e ireală, plată, ca decorul unui teatru.
Funcția ei e protectivă. Când o experiență e prea copleșitoare ca să fie procesată în timp real, mintea reduce intensitatea deconectând. Problema apare când mecanismul rămâne pornit după ce pericolul a trecut, sau când se declanșează la stres obișnuit.