Hipervigilența e vigilența normală rămasă blocată pe maxim. Observi ieșirile dintr-o cameră fără să vrei. Tresari la un zgomot pe care ceilalți nu l-au auzit. Citești dispoziția oricui intră, în trei secunde.
E o abilitate învățată, nu un defect. Într-un mediu în care era vital să detectezi din timp o schimbare de ton — o casă imprevizibilă, o zonă de conflict, o relație în care se escalada rapid — sistemul a calibrat pragul mai jos. Problema e că nu se recalibrează singur când mediul se schimbă.
Costul e epuizarea. Scanarea continuă consumă resurse, iar oamenii hipervigilenți descriu frecvent o oboseală care nu are legătură cu efortul depus. Somnul e adesea primul afectat, pentru că adormirea cere exact scăderea vigilenței.