Doliul obișnuit e dureros, dar se mișcă. Intensitatea vine în valuri care se răresc, iar între ele apar treptat momente de funcționare normală și chiar de bucurie — fără ca asta să însemne că pierderea contează mai puțin.
Doliul complicat rămâne pe loc. Criteriile pentru tulburarea de doliu prelungit, introduse în ICD-11 și în DSM-5-TR, descriu un dor intens și persistent sau o preocupare cu persoana decedată care durează cel puțin șase luni (ICD-11) sau douăsprezece (DSM-5-TR), însoțită de simptome ca dificultatea de a accepta pierderea, amorțeală emoțională, senzația că o parte din sine a murit, incapacitatea de a găsi sens.
Cifrele arată că apare la aproximativ 10 la sută dintre persoanele îndoliate, iar riscul crește la pierderi bruște, violente, la moartea unui copil și acolo unde relația era conflictuală sau foarte dependentă.
Termenele nu sunt un verdict. Nimeni nu trebuie „să treacă peste” într-un interval. Sunt praguri statistice care ajută la identificarea celor pentru care o intervenție specifică — există protocoale de terapie a doliului complicat cu rezultate bune — schimbă traiectoria.